In lantul Carpatilor romanesti un loc de frunte ii revine cetatii de piatra a Bucegilor, inaltata deasupra obarsiilor vailor Prahovei si Ialomitei si strajuind cu latura dinspre miazanoapte trecatoarea Branului. Privit in ansamblu, masivul este format dintr-un arc de culmi in forma de U, cu deschidere catre sud. Cele doua ramuri ale arcului, de directie generala nord-sud, aproape paralele pe o distanta de circa 15 km, cuprind intre ele bazinul superior al Ialomitei si converg la extremitatea lor nordica spre varful Gavanele (2402m), nu departe de Vf. Omu (2507m), punctul culminant al masivului si unul dintre cele mai inalte varfuri din Carpatii nostri.

Ramura dinspre rasarit, inaltata deasupra vaii Prahova, este denumita culmea principala a Bucegilor, iar cea dinspre apus, culmea Strunga. In afara de acestea, din nordul de culmi format de Vf. Gavanele se mai desprinde catre nord o creasta singuratica, scurta, denumita culmea Bucura, cumpana de ape intre Varful Cerbului (spre est) si Vf. Gaura (spre vest), respectiv intre bazinul Prahovei si Birsei, si care conduce in Vf. Omu. Din acest varf radiaza o multime de culmi ramificate care in cea mai mare parte alcatuiesc portiunea transilvaneana a masivului si pe care le denumim culmile nordice.Din partea de nord a arcului format de culmea principala si culmea Strunga se mai despart catre interiorul arcului trei culmi relativ scurte, de directie generala nord-sud, care inchid intre ele caldarile glaciare ale vailor ce formeaza obarsiile vaii Ialomita; acestea sunt culmile interioare.

Cuprinsa intre adancile depresiuni ale vailor Prahovei si Ialomitei, culmea principala a Bucegilor se caracterizeaza in primul rand prin formele sale de relief puternic contrastante, si anume: versantul prahovean si platoul Bucegilor. Astfel, versantul prahovean este in cea mai mare parte stancos si abrupt, pe o diferenta de nivel de 500-900 m si pe o lungime de circa 10 km. Pereti stancosi inalti, brazdati de vai si hornuri adanci si incinsi de numeroase brane, tarcuri ascutite, creste zvelte si ferestruite inaltate intre adancile vagauni ale vailor; toate acestea alcatuiesc impresionantul peisaj al abruptului prahovean. Un remarcabil specific al acestul versant si in general al abrupturilor Bucegilor, il determina "branele", acele pridvoarede regula inierbate care inlantuie pieptul muntelui, adesea ca niste praguri succesive la diferite inaltimi - pe alocuri - sunt unicele cai pentru strabaterea "de-a coasta" a versantilor abrupti.In contrast izbitor cu versantul prahovean abrupt, in crestetul culmii principalese intinde un podis inalt, platoul Bucegilor, larg de 1-3 km si desfasurat pe o distanta de aproape 10 km. Platoul, acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri, este in cea mai mare parte usor indulat, inclinat de la nord catre sud si situat intre 1600 - 2400 m altitudine. El este strabatut in lung de usoara depresiune a piriului Izvorul Dorului care isi trage apele de sub creasta Babele. Monotonia intinselor cline desfasurate de-a lungul firului apei Izvorul Dorului, serpuit printre nesfarsite pajisti de taposica si spinarile domoale, unduite de sei largi ce strajuiesc zarea dinspre miazazi, dau nota specifica peisajului odihnitor al acestui podis inalt. Valea Izvorul Dorului, cat si viroaga ce formeaza in platou odarsia vaii Jepilor, despart doua siruri paralele de inaltimi, spre rasarit sirul prahovean si spre apus sirul ialomitean. Versantii interiori ai muntilor din aceste doua siruri, care cad spre Vf. Izvorul Dorului sau obarsia vaii Jepilor, sunt scurti si usor inclinati, determinand astfel suprafata aproape tabulara a platoului. Sirul prahovean este alcatuit din urmatorii munti, ale caror inaltimi descresc de la nord catre sud: Cosila (2409 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2075 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2102 m), Coltii lui Babes (2059 m), Vanturisu (1942 m)